Me nannu avìa truvatu, `nmenzu a li carti antichi, lu Stemma d`u Casatu. Chi era un pratu virdi cu, a centru, un arbulìcchiu chi avìa, supra a lu truncu, un serpi `nturciuniatu.
Ristò accussì `ntrunatu pi chista ritruvata antica nubiltà, c`addivintò cchiù stranu: di tannu, pi salutu, vulìa vasata `a manu!
Murìu mentri dicìa, chiancennu, a li parenti: - Chi sugnu sfurtunatu: campavu tutta `a vita sempri misu di latu, mentr`era quasi prìncipi, e `un ni sapiva nenti! -
|
|